Publicat pe Lasă un comentariu

Capitolul 15

Un somn scurt, instantaneu şi demagnetizant ar trebui să fie răspunsul meu la orice întrebare care mi se pune şi înlocuitorul  oricărei întrebări pe care vreau să o pun.  

Dar eu nu pot să dorm.

Ca şi acum.

E atât de devreme încât la ora asta alte cupluri abia de se duc la culcare. Eu însă deja m-am trezit deşi nu am nimic de făcut. Nu am niciun fel de slujbă și nici pe aici prin casă nu prea îmi găsesc locul. Sunt şomer și falit, absent social și insignifiant din orice perspectivă axiologică.

Tot ce am avut vreodată s-a dus dracului și s-a risipit prin urma mea, împrăștiat prin locuri străine și la oameni străini.

Acum dau regulat anunţuri la mica publicitate în ziarul local prin care îmi fac reclamă. Ascult confesiuni. Contra cost, desigur. Nu, nu sunt nici preot, nici psiholog sau psihiatru.

De fapt nu am nicio calificare științifică anume care să mă recomande ca un bun ascultător de confesiuni alta decât atenția și interesul cu care îi urmăresc pe toți cei care îmi vorbesc despre sine. Totuși, dintr-un motiv sau altul, clienții nu se înghesuie iar cei care totuşi sună, o fac mai degrabă din curiozitate. Întreabă, chicotesc, ba chiar încep să vorbească despre ei ca şi cum ședința de confesare a şi început.

Apoi închid şi îşi văd mai departe de viețile lor nimănui confesate.

Li se pare un fel de glumă sau divertisment şi nu sunt dispuşi să plătească pentru serviciul acesta. Odată, unul care părea decis să ia serviciul în serios, a mers până într-acolo încât, după o conversație telefonică în care îl simțeam mereu cum ezită, m-a invitat în oraș la un restaurant pentru o ședință de confesare.

Mă pregătisem cu o morgă potrivită de absorbit durerile, aventurile regretele sau pur şi simplu delirurile cuiva şi mi-am îmbrăcat singurul costum cu care pot ieși în lume. Am plecat cu gândul că în ziua aia am să câștig până la urmă un ban şi când m-am așezat în perna moale a scaunului mi-am zis că în separeul acela select al restaurantului îmi voi câștiga un client pe termen lung.

Mi-a mărturisit însă repede că e homosexual şi că îi păream un bărbat interesant.

Probabil asta era partea cea mai importantă a confesiunii pentru că mai departe ce a urmat a fost o flecăreală amestecată cu un escalop cu ciuperci şi un pahar de vin alb. Mi-a fost greu, pentru ca eu nu consum alcool şi nici homosexual nu am reuşit să devin, oricât de neobișnuită şi complicată ar fi fost viața mea. În cele din urmă m-am ales cu o masă gratis şi cu avansurile sincere ale unui bărbat iubăreț.

Deci, confesiunile merg greu, nu iese mai nimic din ele şi prin urmare, de când am venit aici şi mi-am lăsat în urmă vechea slujbă şi mai tot ce aveam, nu cine știe ce, câștig foarte puțin.

Stau în baie în picioare şi mă uit cu atenţie în oglindă de parcă ar trebui să recunosc pe cineva într-un line-up la poliţie. Însă în oglindă nu sunt decât eu. Un line-up în care nu sunt decât eu dar care, chiar şi aşa, cu un singur individ expus, tot îmi creează dificultăţi.

Câteodată mi se pare că eu și Melinda suntem împreună de o viaţă dar dacă stau să socotesc abia dacă a trecut un an.

Eu și Melinda.

Nimic nu e clar  între noi. Trăim la întâmplare. Nu avem niciun plan de viitor, niciun proiect comun. Totul este o acomodare din mers la un trai fără reguli în siajul căruia lăsăm în urmă propria noastră istorie secretă al cărui înțeles rămâne de nepătruns. Nu am nici cea mai vagă idee unde vom ajunge şi ce se va întâmpla cu noi.

Viitorul se termină peste un minut, nu există decât un prezent intens şi un trecut tulbure.

Doamne, cât de mult o iubesc!

Dacă toată povestea asta se întâmpla când pentru fiecare bucățică de destin putea fi întrebat și tras la răspundere un zeu, mi-ar fi fost mult mai simplu să înțeleg: întrebam zeul ce se întâmplă și așteptam liniștit răspunsul. Sau tăiam o rață ori o găină și îi citeam în măruntaie care îmi este destinul iar acum, când stau şi mă uit în oglinda de la baie ca un bezmetic la patru dimineaţa, nu m-aș mai gândi la ce trebuie să fac eu în situația asta în care mă aflu de câteva zile ci aș aștepta liniștit să văd ce au de  gând să facă zeii cu mine.

Cu mine, cu Melinda şi cu Alura, cea care petrece incredibil de mult timp în faţa oglinzii.

Şi care, atunci când trec pe lângă ea dintr-o cameră în alta, se uită la mine pe furiş.

***

Răspândește asta pe

Scrie un comentariu