Publicat pe Un comentariu

Petrică

La început am crezut că, în afară de mine și de niște pescăruși gălăgioși care croncănesc nemulțumiți tot timpul și își dau cu ciocurile prin pene, pe plajă nu mai locuiește nimeni.

Dar nu e așa.

Când stau întins într-o rână pe prosop sau așezat direct pe nisip, se văd tot felul de animale minuscule care o iau la fugă și se ascund prin găuri și care, apoi, scot curioase capul afară și se uită în toate părțile să vadă ce se întâmplă prin lume. Lângă cort, în partea în care bate soarele în cea mai mare parte a zilei, locuiește un păianjen cu opt ochi și opt picioare într-o găurică din ierburi, care la început a fost foarte deranjat de apariția mea. Făcea mereu ture înspre degetele mele încercând să mă gonească de acolo.

Dar, păianjenii sunt deștepți. Văzând că nu mă poate goni, ne-am împrietenit.

E de culoarea nisipului și este foarte curios. Iese din gaura lui pe jumătate, se oprește chiar pe buza ei și de acolo mă privește fix. Are opt ochi și din cauza asta cred că mă vede mult mai bine decât îl văd eu pe el. Doar stă acolo la ieșirea din gaura lui întunecată si se uită la mine, nemișcat, minute întregi fără să zică nimic. Eu îi mai zic câte ceva despre Irene, sau despre mine, dar el rămâne tăcut. Ascultă. Câteodată mai face câte opt pași într-o parte sau în cealaltă rostogolind două-trei firicele de nisip, dar nu pleacă. Stă în gaură și se uită la mine. Până când eu uit de el și îmi mut privirea peste mare sau în altă parte. Iar când mi-o îndrept din nou spre gaura lui, el nu mai este acolo.

Îl cheamă Petrică.

***

Răspândește asta pe

Un comentariu la „Petrică

  1. Un prieten care te ascultă fără să te judece e tot ceea ce avem nevoie uneori🙂

Scrie un comentariu