Publicat pe Lasă un comentariu

Nu e ușor în Babilon

Un oraș așa de mare ca cel în care locuia acum Irene este la fel plin de biserici în care să îngenunchezi ca să te limpezești și să te salvezi, pe cât este de plin de femei goale cu picioarele desfăcute puse direct în vitrine, pe care să le consumi contra cost și să te pierzi; de bărbați blonzi înalți și rozalii lipsiți de pigmenți cărora abia de le cresc câteva floace rare pe obraji și de bărbați negri buzați cu palmele albe, cu părul creț și cu ochii lucioși, ca scoși dintr-un ulei de mașină, ars. În magazine mici te servesc bărbați scunzi și iuți care se uită la tine cu ochii oblici și îți vorbesc cu ț din buze subțiri, și bărbați cu bărbuțe rare și ascuțite ca cele de țap cu capul pe jumătate înfășurat în turbane albastre sau albe inacceptabil de mari în raport cu capul lor.

Totul este culoare, zgomot și vânzoleală. Totul este comerț, căutare și talmeș-balmeș. Toate străzile sunt coridoare cu magazine pe stânga și pe dreapta lor care nu se mai termină niciodată. Pe deasupra vâjâie avioane și pe dedesubt huruie metrouri. Orașul fierbe la orice din zi sau din noapte și totul este nou și diferit, totul este în mișcare și ademenitor!

Nu e ușor să vii, femeie tânără și pofticioasă, în stânga cu un soț preot pătruns de credință iar în dreapta cu o soacră cuvioasă, întreprinzătoare și cu mână de fier, din satul tău de munte dintr-o țară săracă, unde știi toate rosturile, în chiar inima acestui animal de pradă care cu un milion de mâini îți dă și cu un milion de mâini îți ia, și să rămâi dreaptă pe picioarele tale.

Nu e deloc ușor.        

***

Răspândește asta pe

Scrie un comentariu