Publicat pe Lasă un comentariu

Threesome fără voie

Unele femei îți schimbă viața. Altele îți schimbă literatura.

Acum vreo câțiva ani, am primit de la o cititoare o scrisoare cu totul neobișnuită. O doamnă, fără îndoială educată și extrem de sensibilă, îmi povestea pe îndelete și nu fără un oarecare talent literar cum, citind romanul ”Regele cu pene”, a devenit la un moment dat atât de vrăjită de narațiune, încât a alunecat pe nesimțite în povestea cărții și s-a alăturat clandestin personajului feminin principal.

Trăia adică și simțea alături de ea, trase la indigo, toate emoțiile acesteia. Și făcea toate lucrurile pe care le făcea ea într-atât de identic încât lectura i-a evoluat pe nesimțite de la text, spre fiziologie. Cu alte cuvinte, în una din scenele de dragoste din carte, a intrat și ea alături de personajul feminin și a transformat actul acela intim din pagină, din unul în doi, în unul în trei.

Adică nu mai era o singură femeie care făcea dragoste cu personajul masculin ci două femei care conlucrau cu imaginație și se complementau erotic una pe cealaltă.

Ba mai mult decât atât, mi-a descris cu nonșalanță și talent cum participase la scenă cu trup și suflet, real, în sensul că orgasmul pe care îl avusese transformase cartea într-un fel de vibrator literar care, în loc să îi vibreze între picioare, îi vibra în creier producând în final același efect.

Recunosc că m-a impresionat!

Este cea mai favorabilă și mai de necrezut recenzie pe care mi-a scris-o cineva vreodată. Într-atât m-a impresionat încât eu acum, de câte ori mă gândesc la pasajul acela din propria mea carte, nu mai mi-l pot imagina altfel decât așa cum mi l-a descris ea.

***

Regele cu pene
Descarcă de aici
Regele cu pene
Răspândește asta pe

Scrie un comentariu