Conacul lui Constantin Ciucă scriitor; numele fișierului este 005-Conacul-1024x671.png
Conacul. Șapte ani de singurătate.

Sincer, cartea aceasta am purtat-o în corp ca pe o boală grea.

Am scris-o și am rescris-o de-a lungul multor ani de zile și de aceea, la fel ca și vinul, a ajuns să împacheteze în ea emoții distilate în esențe rare și scumpe.

Am început-o, și prima ei parte am scris-o, într-o fostă cazarmă în care am stat șapte ani de zile și care, în timp, se înclinase și stătea să cadă de pe un deal peste un orășel dobrogean apatic şi fierbinte. Mă instalasem acolo într-o cameră dărăpănată a ceea ce fusese în alte vremuri căminul ofițerilor, cu cărți pe care mi-am dat salariile de profesor debutant și trăiam singur și fericit că găsisem un refugiu perfect și un loc grozav în care puteam fi eu însumi.

Este ceea ce urma să devină Conacul lui Don Stephano și al micuței Nausicaa.

Exagerez însă când spun că am trăit singur. Am avut colegi de cameră exotici și excentrici, de toate culorile și de toate mărimile pe care nu i-am identificat însă niciodată corect pentru că nu sunt un mare cunoscător de gândaci.

Ce nu am avut însă niciodată a fost un birou dedicat, bibliotecă şi, cu atât mai puțin, o sufragerie însorită prin ferestrele largi ale căreia să se vadă vreo pădure sau vreun râu, în care să mă instalez comod și să scriu.

Am scris mereu parcă înadinsul lucrurilor.

Constantin Ciuca scriitor; numele fișierului este 004-Regele-cu-pene-Cernavoda-1024x649.jpg
Scriind Regele cu pene în Cernavoda

Iar din conacul căzut cu totul într-o paragină fără întoarcere am fost norocos să plec la timp, pentru că la câteva zile după plecarea mea el s-a prăbușit sub un nor mare de praf alb care a plutit câteva zile prin aer, neștiind încotro să o ia.

O altă parte a cărții am scris-o în singurătatea sterilă cu iz de chilie din apartamentul părinților mei dintr-un cartier mărginaș al unui oraș fost boieresc, căruia nu îndrăzneam să îi deschid geamurile de teamă să nu fac vreo crimă. Pe spațiul din faţa blocului unde trebuiau să fie ronduri de crăițe, petunii și panseluțe, se strângeau să facă grătare şi să bea bere cât e ziua de lungă o ciurdă de ţigani care se întreceau unii pe alţii cu mereu aceeași gamă de râgâieli sonore.

Le mulțumesc și lor, pentru că ce-ar fi fost romanul ăsta fără nevroză?

În fine, o altă parte a romanului a fost scrisă printre portocalii înfloriți în alb şi leandrii plesniți în ciclam din cetatea mereu însorită a Fesului, plină de cerșetori pedanți și măgăruși cuminți, pe pământul rosu și fierbinte al Marocului.

Acolo, într-o cameră mică dar curată, reținut o vreme într-un prizonierat amical şi benevol de o femeie cu care nu m-am potrivit dar căreia îi mulțumesc acum pentru toate, am scris în fiecare dimineață, de la prima chemare a muezinului până la ora amiezii, când trebuia să las naibii totul şi să mă trântesc în jetul de aer condiționat din salon, cele mai reuşite pagini ale părții a doua.

Fes, kocatie Constantin Ciucă scriitor
Cetatea FES-ului

A ieșit o carte singulară, de care criticii s-au ferit și au lăsat-o deoparte tocmai pentru că nu știau de unde să o apuce. Dar care are împachetată în ea trăiri și emoții adânci ale tinereții mele și o viziune neobișnuită asupra vieții a scriitorului acela tânăr de care acum îmi e dor.

***

Răspândește asta pe

Scrie un comentariu