Publicat pe Lasă un comentariu

O, nestemată, plâng!

La ora aceasta Dulcineea dormea.

Cu siguranţă că în pat alături de ea, trântită pe spate şi cu picioarele desfăcute dizgraţios, sforăia căţeluşa ei grasă şi flocoasă.

Şi le imagină acolo cuminţi pe amândouă şi se înduioşă.

Apoi, amintindu-şi că Dulcineea îi dădea mai întâi de mâncare căţeluşei şi abia apoi se ocupa de el, dacă se ocupa vreodată, se încruntă. Din cauză că Dulcineea o hrănea numai cu mâncăruri moi pe care i le prepara ea însăşi, i le administra cu linguriţa și asta lua foarte mult timp. Mâncarea se răcea pe masă. El stătea pe scaun inert şi se uita cum Dulcineea îi dădea căţeluşei linguriţă după linguriţă.

De multe ori animalul, poate sătul, nu voia să mai deschidă de gura.

Dulcineea îi ţinea atunci predici moralizatoare despre cum o să se îmbolnăvească ea de fiere sau o să se constipe şi o ameninţa foarte serios cu bătaia arătându-i un băţ de pe masă pe care îl folosea ea la tot felul de treburi prin bucătărie.

Pe masă, ciorba se răcea, se sleia iar el înghiţea în sec.

Dar poate că Dulcineea ştia mai bine ce face. Poate ştia mai bine cum se fac lucrurile. În fine, dacă animalul voma, însemna că era sătul. Dulcineea dormea şi cu motanul în pat. Femeia aceasta era ciudată, fără îndoială. Sau poate doar el era un necioplit care nu înţelegea lucrurile astea.

Se aşeză la birou cu cartea şi, după ce o cântări puţin în mâini, o deschise la întâmplare:

“Wee, modest, crimson tipped flow’r

Thou met me in an evil hour;

For I maun crush amang the soure

Thy slender stem:

To spare thee now is past my pow’r

Thou bonnie gem.” *

________________________

* Vai, floricică cuminte tivită-n purpuriu,

M-ai întâlnit într-o clipă de rău şi târziu

Când în tristeţe, firul tău delicat, străveziu

A trebuit să-l frâng.

Să te mai cruţ acum mi-e peste poate, ştiu,

O, nestemată, plâng.

(Robert Burns )  Trad. aut.

Comandă romanul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *