Publicat pe Lasă un comentariu

Jinia nu e acasă

Dar Duzzilito, printr-o neînţeleasă turnură a minţii lui mărunte închisă într-un craniu mititel cu care nu avea nici o rușine să se arate în lume, nu mai răspunse, poate tocmai pentru că acum era rândul lui să decarteze. Îşi privea cărţile încruntat făcând calcule complicate care îl solicitau total.

Don Stephano renunţă.

Petrecu minutele următoare sorbind din cafea şi încordându-şi auzul pentru a auzi scârţâitul scării. O dată scara chiar scârţâi iar inima începuse să îi bată cu putere. Paşii care urcau se opriră în faţa uşii. Aşteptă cu nerăbdare, cu inima bătându-i tare şi repede. Însă uşa nu se mai deschise. Probabil cineva urcase la una din celelalte uşi de pe palier.

Se amestecă apoi şi el în conversaţie de câteva ori cu unele remarci privitoare la asemănarea dintre unele caracteristici ale animalelor şi unele trăsături de caracter ale oamenilor, idee la care Don Ligueros, a cărui mândrie era aceea de a fi considerat mereu protestant, dar care, în sofismele pe care le producea cu o plăcere şi o vanitate pe care, pentru a le masca, izbucnea uneori într-un fel de râs prostesc sau făcea vreo strâmbătură, se putea foarte uşor transforma într-un papistaş, într-un hughenot, un calvinist, anglican, revoluţionar, postrevoluţionar, reacţionar sau pacifist doar pentru a contra intelectual oponentul, obiectă cu argumente materialiste, doctrinare, reuşind chiar un sofism.

În viaţa publică a lui Don Ligueros nimic nu era mai important decât sofismul.

Izbucni chiar în râsul acela care îi dezvelea placa dentară.

Apoi Martello spuse un banc şi râseră din nou cu toţii. Chiar şi domnişoara cu privirea oarecum pierdută de pe scaunul de vis-a-vis, spre care Don Ligueros părea că se adresează de fiecare dată când vorbea, zâmbi. Lui Don Ligueros de Trabajo îi plăcea foarte mult să se adreseze şi să fie ascultat de femei tăcute, gânditoare, care sa fie de acord cu el.

În momentul acela, din senin, Don Stephano întrebă cretin și inocent:

– Auzi, da’ Jinia de ce nu este acasă?

Toată lumea tăcu. Don Ligueros de Trabajo îşi aprinse o nouă ţigară. Nimeni nu mai zise nimic. După câteva clipe de stinghereală, Duzzilito izbucni în stilul lui specific de bărbat nedat la femei, bucuros că putea da explicaţia, şi behăi cu vocea lui uscată:

– Are închidere de lună!

Comandă romanul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *