Publicat pe Lasă un comentariu

Duș

Nu mai ştia să se scoale corect din somn.

Dar învățase, în schimb, să se scoale incorect. Așa că așteptă. Brusc, momentul sosi şi, vioi fără să se simtă cu adevărat aşa, se ridică în capul oaselor în partea lui de pat.

Dulcineea dormea pe burtă cu mâinile moi întinse la întâmplare, cu piciorul stâng îndoit din genunchi ca într-o figură de balet. Broboane mici de transpiraţie îi luceau pe buza de sus. Trupul ei plutea prin cameră ca o ceaţă de particule fine, umede şi calde.

Inhală.

În sfârşit, păşi jos din pat. O mişcare violentă. Trase speriat piciorul înapoi. Motanul miorlăi şi o zbughi prin uşile deschise în sufragerie iar în urma lui, în timp ce întorcea capul să vadă dacă nu cumva o trezise pe Dulcineea, Don Stephano trase o înjurătură adresată felinelor mici în general şi lui Iko în special.

Pe perna ei verzuie de lângă pat, Selli pufni de câteva ori pe nas. Dulcineea dormea liniştită în aceeaşi poziţie de basorelief aztec.

Intră în baie şi închise în urma lui uşa bine, atent să nu facă zgomot. Abia atunci luă duşul în mână şi deschise robinetul. Apa îi izbucni dintr-o dată în faţă, rece şi pişcătoare. Vâscozitatea pe care o simţise în pat se scurgea de pe el şi dispărea ca o erupţie de pe piele vindecată repede.

Îşi dădu cu apa rece a duşului peste tot, mârâind de plăcere. Era bine. Se împăcaseră din nou. Era bine. Lumea se pusese din nou la loc.

Oho, pe pătratul gemuleţului de la baie, de dincolo de coama lină a orizontului cu pomi fructiferi, se vedea, fantastică, imensă, buza de sus a soarelui ca o promisiune roz gălbui pentru un paradis la îndemână. Ieşise doar atât cât să inunde orizontul răsăritului cu o dungă fosforescentă şi cu o strălucire pe care Don Stephano, de sub stropii duşului, o simţi biologică. În dimineaţa aceea soarele nu strălucea nici electric, nici metalic, nici nuclear. Nu, soarele strălucea biologic. De la un capăt la altul al orizontului cu pomi fructiferi se întinsese un animal lung de lumină care se pregătea să invadeze cerul.

Era bine. Lumea era adică la locul ei. Închise robinetul, lăsă şarpele metalic al duşului atârnând în chiuvetă şi, fără să se mai şteargă de stropi, îşi trase pe el pantalonii şi intră în sufragerie.

Cinci fără douăzeci şi cinci. Avea timp berechet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *