TREI RĂSPUNSURI DE LA CONSTANTIN CIUCĂ primite de Bogdan Romaniuc

Bogdan Romaniuc: Ați debutat anul acesta atât in poezie, cit si in proza. Ce semnificație are acest dublu debut pentru dumneavoastră?

1.

Constantin Ciucă: Ar fi neadevărat sa spun ca debutul, adică trecerea textelor mele dintr-un manuscris aflat in computerul meu personal într-o carte aflata in librarii impersonale, nu m-a bucurat.

Ba da. M-a bucurat si m-a emoționat.

Să ții în mâna o carte în al cărei text sa știi ca e împachetată emoția cea mai semnificativa a vieții tale nu e deloc o bagatelă. Și nu e un lucru care să ți se întâmple în fiecare zi. Când iți apare o carte ai, brusc și iremediabil, impresia ca ai devenit buricul pământului. Că toată planeta o sa se înghesuie și o sa se calce în picioare ca sa apuce un exemplar din cartea ta și ca, până seara, toată lumea o va fi citit pe nerăsuflate.

Si, pentru o zi sau doua, chiar așa m-am simțit și eu.

Un buric local al planetei care se tot uita în sus către cer sa vadă când încep sa ii cada laurii pe cap. De aceea nu o sa va mire dacă va spun ca apariția cărților mele mi s-a părut un eveniment care mi se cuvenea. Ca buric al pământului, totul ți se cuvine.

Ce semnificație are debutul pentru mine?

Păi, are aceeași semnificație pe care o are pentru un caporal avansarea brusca la gradul de general pentru simplul fapt ca se afla și el la un moment dat pe câmpul de lupta. În campaniile si bătăliile mele interioare pe care le duc cu tot ceea ce nu sunt eu, am fost făcut general. Sau, mai corect, și general.  

Si uite așa, acum caporal pe de o parte, generalisim pe de alta, de fapt rămân același profesor de engleza care nu are post și care trebuie sa se întrețină din meditații. Semnificația debutului este, prin urmare, una totalmente eterica si fără alte consecințe practice decât aceea ca dimineața când mă trezesc și merg la baie sa mă spăl, când mă uit în oglinda ca sa mă asigur ca m-am trezit același care m-am culcat, îmi zic:

“Mă, știi ceva? Ești scriitor!”.

Bogdan Romaniuc: Don Stephano – Don Quijote. Vorbiți-ne puțin despre aceasta asociere care ii este servita cititorului chiar din primele pagini ale romanului Regele cu pene.

2.

Constantin Ciucă: Daca in lumea asta nu ești suficient de precaut sa visezi, atunci viată ta devine dezgustător de mecanica si obositor de predictibila. Trăiești ca un mecanism si mori la fel cum se defectează un mecanism.

Don Quijote, ca prototip de visător si totem al schizoizilor de tot felul, este singurul personaj din iconografia pe care o avem la îndemână care are puterea sa te transforme din mecanism in ființă. Iar eu am vrut ca personajele mele sa para ființe. Mai departe e simplu.

Sau, habar n-am…

Bogdan Romaniuc: Care este astăzi imaginea regalității?

3.

Constantin Ciucă: Astăzi nu mai e loc de regalitate decât la nivel strict individual.

Fiecare amărât sau netot recalcitrant se declară monarh absolut peste ceea ce poseda. Oameni beau bere pe terase din postura de conducători de state și imperii, își bat nevestele bazând-se pe dreptul divin și se masturbează cu senzația ca, făcând lucrul acesta, văduvesc nația de infante și delfini.

Individualismul acesta delirant și postulant pe care îl trăim nu mai lăsa loc pentru nici un personaj major care să coaguleze mulțimea. O democratizare psihiatrica a noțiunii de regalitate a reușit sa o golească de conținutul istoric și sa facă din ea o vorba goala.

Si atunci, se recurge la regalitatea mea cu pene. Așa cum veți vedea citind romanul, ea este regalitatea altei lumi.

***