Publicat pe Lasă un comentariu

Iubitule, iubește-mă mult ca să mă pot culca cu altul

Una din cele mai mari dezamăgiri ale vieții mele am avut-o la cursul de folclor comparat din anul I de facultate.

Acolo, vorbind despre doine și balade, strigături și cimilituri, snoave și alte aiureli din acestea populare pe care le chiuie oaspeții pe la nunți și botezuri, prorectorul, cel cu care făceam cursul, ne-a declarat, simplu și tehnic că, rațional vorbind, poezia de dragoste nu era altceva decât un produs secundar al instinctului uman de reproducere.

Altfel spus, cum că adică, vrând să se f_tă dar neputând să o facă chiar în văzul lumii, poporul, prin bărbații lui, a inventat niște tânguiri rimate, cu două sau mai multe strofe, prin care semnalizau intenția lor imediată și atroce de a copula!

Altfel spus, prorectorul m-a lămurit că, toată poezia de dragoste, era adică nimic altceva decât o invitație cavalerească dar directă la un dezmăț carnal cu strigături!

Am rămas stupefiat! Care va să zică așa…

Și sincer, multă vreme după aceea am trăit dezumflat, dezamăgit și descurajat de propria mea specie de parcă devenisem brusc un păun cu coada prea mică.

Dar prorectorii nu au întotdeauna dreptate.

Și de lucrul ăsta am început să îmi dau seama când am ajuns să mă zbengui și eu prin așternuturi cu vreo colegă de facultate sau cu vreo frumoasă de ocazie. Și să observ că, făcând lucrul ăsta, nu îmi ardea de fapt deloc, dar absolut deloc, de reprodus.

De fapt, e altfel! E cu totul altfel! Prorectorul era deja bătrân când eu eram foarte tânăr.

Astăzi mergi pe stradă și, dacă nu ești atent, dai cu capul de vreun orgasm cât tine de mare, de nici nu știi ce te-a lovit. Nu trebuie să mai reciți nicio doină de jale ca să te învârtești de un orgasm sau două. Și nu, nu vorbesc de cele autoinduse. Ci de cele naturale, asistate de un partener de sex opus cules de pe Facebook sau te miri de unde de prin altă parte.

Sexualitatea a devenit ieftină. Foarte ieftină. Ce s-a scumpit însă foarte tare, este dragostea!

Și asta, dintr-un motiv foarte simplu, știut de toată lumea, de când lumea: Într-un cuplu, unul iubește iar celălalt se lasă iubit.

Și ce e mai bine decât să fii iubit? Ce e mai convenabil decât să fii iubit? Când ți se fac, în genunchi, toate hatârurile? Când ești idolatrizat? Divinizat? Când ți se aduce cafeaua la pat și prăjitura direct în gât? Când ți se iartă totul și când se aruncă alții în foc pentru tine? Hm? Când?

Când ești iubit.

De aceea dragostea a devenit atât de scumpă. Pentru că aduce cele mai mari beneficii cu cele mai mici investiții.

Și atunci, de la bun început se pornește competiția pentru dragostea celuilalt. Începe cu fripturi, cu felații, anilingus, cunilingus, bancuri bune, blugi pe cur, gene false, etc, etc. Totul! Tot ce este necesar ca să te faci celuilalt necesar. Dar nu orice fel de necesar. Ci cel mai necesar!

Iar stratagema supremă, este sa devii sclavul celuilalt. Să îl înveți cu extazul. Să îi faci toate poftele la care el nici nu a îndrăznit vreodată să viseze, fără ca el măcar să ți le ceară.

Și pe urmă, după ce l-ai prins de nas, si l-ai învățat cu extazul, să îl dresezi!

Și, uite așa, lucrurile evoluează și vine o zi în care unul se instalează la volan iar celălalt îl divinizează de pe scaunul de alături.

Vine un moment în care se întâmplă un lucru cu totul paradoxal! Cu cât ești mai iubit, cu atât ești mai plictisit de celălalt. Și chiar în timp ce el, sorbindu-te din ochi, vine dimineața îmbujorat de dragoste și îngenunchează lângă pat să te servească cu o cafea aburindă dintr-o ceașcă de argint, tu, ai o revelație supărătoare. Te uiți la el si îți zici în sinea ta:

– Ia te uite și la ăsta cum arată!

Și, amintindu-ți dintr-o dată cât de bine arăți tu când ieși din baie în cămașa de atlaz, cât ești tu de torențială, dintr-o dată te simți profund nedreptățită!

Da, ești profund nedreptățită. Și asta pentru că știi că ai dreptul la mai mult! La mult mai mult decât îți oferă maimuțoiul ăsta plictisitor! La mult mai mult. Dar lasă, că știi tu ce trebuie să faci!

Știi tu… Da, da!



Mă trezesc că merg uneori că prostul pe strada și mă surprind că îmi vine in minte prorectorul ăsta. Zău, ce fraier! Numai prostii fără rost ne-a învățat in facultate!

Descarcă de aici
Femeile de pe internet

Dacă îți place CE și CUM scrie Constantin Ciucă, alege să îl urmărești pentru a afla primul când publică ceva.

Răspândește asta pe

Scrie un comentariu