Publicat pe 6 comentarii

COMMON baby, light my fire!

În apartamentul de deasupra mea, locuiește o doamnă aventuroasă care, după o viață plină de adrenalină și testosteron, s-a măritat, in extremis, cu un domn care a suferit de curând o operație la gât și nu mai poate vorbi decât în șoaptă.

Urcă încruntată seara scările și, la numai câteva minute după ce închide în urma ei ușa, aud cum se sparge vreo farfurie pe gresia din hol și cuvinte dulci prin care domnul cu voce stinsă e trimis, de cele mai multe ori, în locuri mai puțin plăcute. Sau chiar direct pe lumea cealaltă.

* * *

Acum, am să o las un pic deoparte pe doamna aceasta delicată ca o bombă cu ceas și am să vă spun că, începând de prin secolul XIV, în comuna Biertan de pe lângă Sibiu e o biserică care, undeva la parter, are o garsonieră de piatră.

Are adică o cămăruță friguroasă cu un singur pat, și ăla îngust, cu un singur scaun, și ăla tare, cu o singură farfurie, cu o singură lingură, un singur prosop, o singură găleată de apă etc. Cu alte cuvinte, tot ce îți trebuie ca să trăiești normal, există doar într-un singur exemplar.

Numai că, deși totul era făcut doar pentru unul, în garsoniera de acolo trebuiau să locuiască de fiecare dată doi. Două persoane.

Și nu orice persoane, ci un bărbat și o femeie. Și nu orice bărbat și orice femeie, ci un soț și o soție. Și nu orice fel de soț și soție, ci un soț și o soție care nu se mai înțelegeau și care au venit la preot să îi spună că ei vor să se despartă.

Și atunci, înainte de a le da acceptul său, popa îi trimitea la izolare.

Iar acolo, cei doi foști îndrăgostiți, deveniți acum înstrăinați, trebuiau să trăiască vreme de zece zile bot în bot unul cu celălalt.

Să doarmă adică în același pat, să stea pe același scaun, să manânce cu aceeași lingură și să se șteargă cu același prosop. Să se îmbrace și să se dezbrace unul în văzul celuilalt, să trebuiască să se privească în ochi și să nu aibă, și asta cred că era al naibii de greu pentru ea, cu cine vorbi decât unul cu celălalalt.

Și dacă, și după captivitatea de zece zile în garsoniera dragostei, ei încă voiau să se despartă, atunci preotul făcea anunțul oficial în duminica următoare și despărțiți se numeau.

Acest regim hotelier sever al bisericii din Biertan a dat niște rezultate spectaculoase: în decursul a 400 de ani numai trei cupluri au ieșit din garsonieră încă bosumflate și s-au despărțit.

* * *

După cum se știe, virusul a băgat de la o vreme toate cuplurile lumii în regim hotelier.

Dar nu e chiar așa de rău. Pentru că, iată, sunt multe zile de când de deasupra n-am mai auzit nicio farfurie spartă.

Și nu numai că nu mai sar cioburi în toate părțile pe gresie, dar au început să se audă scârțâieli.

Și pe timpul zilei, și pe timpul nopții. Și nu chiar orice fel de scârțâieli, ci scârțâieli din acelea ritmate de scânduri descleiate, însoțite, cu o anumită ritmicitate, de strigături și îndemnuri!

***

Descarcă de aici
Femeile de pe internet

Dacă îți place CE și CUM scrie Constantin Ciucă, alege să îl urmărești pentru a afla primul când publică ceva.

Răspândește asta pe

6 comentarii la „COMMON baby, light my fire!

  1. Bine scris!
    Succint, cu miez si condei!👏

  2. Vă citesc pe nerăsuflate,seară faină!

    1. 🙂 Asta mă motivează!

  3. Scrierile dvs. dau dependență!Și creează o stare de bine!

    1. Mi-a plăcut recenzia asta! 🙂

Scrie un comentariu