Publicat pe Lasă un comentariu

Un roman excepțional – în cuvintele lui Liviu Antonesei

Deși scriitor din generația mea, cu care m-am intersectat sporadic în vremea juneței noastre, Constantin Ciucă a debutat abia în 2009, la Cartea Românească, cu volumul „Regele cu pene”, pe care, din păcate nu l-am văzut, dar acum, după lectura romanului ”Frica Domnului Al Kuppi” ( București, Andvertising, 2015), știu că voi face totul să dau și de el. Autorul a mai publicat electronic povestiri și poezii, iar ultimei cărți îi este dedicat un blog special, la adresa www.kuppi.ro, care merită din plin răsfoit. Am citit romanul acum o săptămînă, zece zile, dar am așteptat să se așeze oleacă lectura și să prind un moment de răgaz pentru a scrie acest semnal sau, mai precis poate, acest semn de bună primire.

Este un roman excelent, dacă nu cumva, la o a doua lectură, cînd voi pătrunde mai bine în țesătura textului, voi constata că este excepțional.

Scrie un comentariu