„Tu ştii ceva despre pescăruş? Nici eu nu ştiam mare lucru până ieri după-amiază când am învățat pescăruşul pe de rost şi pot acum să îl recit oricui. Nu ştiu cât te va interesa pe tine dar să ştii că, văzut pe dinăuntru, pescăruşul este la fel de frumos ca şi văzut pe dinafară. El…
Autor: cico
O, nestemată, plâng!
La ora aceasta Dulcineea dormea. Cu siguranţă că în pat alături de ea, trântită pe spate şi cu picioarele desfăcute dizgraţios, sforăia căţeluşa ei grasă şi flocoasă. Şi le imagină acolo cuminţi pe amândouă şi se înduioşă. Apoi, amintindu-şi că Dulcineea îi dădea mai întâi de mâncare căţeluşei şi abia apoi se ocupa de el,…
Jinia nu e acasă
Dar Duzzilito, printr-o neînţeleasă turnură a minţii lui mărunte închisă într-un craniu mititel cu care nu avea nici o rușine să se arate în lume, nu mai răspunse, poate tocmai pentru că acum era rândul lui să decarteze. Îşi privea cărţile încruntat făcând calcule complicate care îl solicitau total. Don Stephano renunţă. Petrecu minutele următoare…
Don Ligueros de Trabajo
Don Ligueros nu păru însă câtuşi de puţin afectat de izbucnirea de mânie a lui Don Chiriacos. Se aşeză tacticos pe unul din scaunele mesei şi continuă să tragă din chiştocul rămas atât de mic încât îl frigea deja la degete. Răspândea în jurul lui un miros greu ca de urină amestecată cu cenuşă. Probabil…
Hai să ne otrăvim
– Ce faci, bă? Te-a pălit iar melancolia? Tresări şi se întoarse. Recunoscuse vocea autoritară a lui Don Olivares care ieşise de după colţul conacului şi se ştergea acum pe buze cu o batistuţă albă. – Mă uitam la trandafirii ăştia cât sunt de frumoşi, zise el într-o frază despre care îşi dădu instantaneu seama…
Moartea Dulcineei
Clăti la repezeală sticla, o umplu cu apă şi o luă spre plajă pe cărăruia de pe faleză. Din cauza vântului, marea făcea acum valuri mult mai mari decât atunci când plecase. Ajuns lângă scara de lemn, observă pe plajă o mulţime mare de oameni strânşi roată în jurul a ceva pe care el nu-l…
Trupul ei era minunat
Nu, nu! Aşa nu mai mergea. Lucrurile trebuiau odată şi odată lămurite! Adevărul trebuia să iasă la lumină! Şi trebuia recunoscut ca atare și acceptat! Căută cu grijă prin obiecte însă în afară de tuş roşu, galben, maro, albastru, verde, în celelalte sticluţe nu găsi decât lichide a căror destinaţie nu şi-o putea aminti pe…
Nu încercați asta acasă!
Nicio fantezie sexuală a unui bărbat normal nu e completă fără o profesoară aplecată peste catedră, cu picioarele ușor depărtate. Din motive pe care nu le înțeleg, o profesoară într-o fustă mulată pe cur care se fâțâie în fața clasei și scrie pe tablă formule abstracte, mie îmi produce mai multă tulburare decât fetele de…
Cum să nu mai fii bunic
Odată, de mult, vrăjit de delicatesurile pe care le știa face în pat o domnișoară din îndepărtata mea tinerețe, într-un moment de neatenție, m-am căsătorit cu ea. Un pic. Adică, dacă mai reușeam să stăm o lună împreună, puteam să bem o șampanie la aniversarea unui an de căsnicie. Desigur, oamenii se mai căsătoresc unii…
Dumnezeu e bulgar
Există femei cu curul foarte mare care, chiar când te aștepți cel mai puțin, intră în viața ta pe ușa unei toalete anonime și îți redau viața și speranța. Femei al căror cur, dumnezeu să îl binecuvânteze, poate fi încadrat, alături de celebrii câini Saint Bernard, în categoria de salvatori și binefăcători ai celor aflați…