Poezii

foita aur

 

Poezia, deși nu arde, poate înroși inima și obrajii până la incandescență.

 

Odată, în timp ce stăteam la o masă pe malul mării, m-a întrebat cineva, cu cel mai serios aer dHigh_School_Teacher-767x1024in lume, de unde îmi vine mie inspirația să scriu poezii.

Era să mă bufnească râsul.

– Zic, doamnă, poezia nu se scrie, poezia se culege.
S-a uitat la mine puțin pieziș să vadă dacă o luam sau nu peste picior.
– Da, se culege din aer, zic, așa cum culegi cireșele sau merele din pomi. Poezia crește în aerul din jurul oamenilor, rotundă și transparentă, ușoară și plutitoare ca baloanele de săpun. E plin aerul de poezie, zic!

Și ca să îi demonstrez, pac! am întins mâna și am prins una care tocmai se întâmpla să treacă nepăsătoare pe deasupra noastră. Și, ținând-o în palmă, i-am arătat-o.

– Uite-o! O vezi?
S-a uitat la ea nevenindu-i să creadă. Zice:
– Aaaaa… Vreau și eu!

 

 

A doua inimă

Mie
o femeie mi-a umblat în
anatomie
şi mi-a mai pus o inimă.

Inima aceasta a doua
care pompează prin mine
cerul, stelele, roua,
este chiar ea.

Bate râzând,
pulsul ei ameţitor uneori mă îneacă,
bate alergând peste câmpuri
de flori
şi florile
i se fac drumuri pe care ea mă destramă
când pleacă.

 

Dragostea

Şi apoi te îndrăgosteşti.
Uiţi totul despre tine şi despre ceilalţi.
Călătoreşti.

Ochiul ţi se deschide atât de mult
încât se face o sferă fără pleoapă
cuprins dn toate părţile
de un lucru de neînţeles.

În fiecare din degete ascunzi colivii
în care canarii vin de la mari depărtări
să ţi le mişte în cântec.

O spirală de vânt eşti,
brăţară la aripa unei păsări.

 

 

Când îţi aduceam flori

rotundă ieşea de sub buzele tale
o vocală
aromitare ca o portocală.

A!
ce surpriză
se ridica în ochii tăi în fiori
din cauza simplă a unei flori.

Portocale
cu miezul de A-uri
şi O-uri
îţi cădeau lin din mirare
pe haina mea în carouri.

 

 

Un joc cu mingea

Alergam unul după altul râzând într-un joc
adevărat.

Sunt îndrăgostit,
mi-am spus
in timp ce loveam mingea
şi mă învârteam prin aer
cu dexteritatea unui acrobat..

Mingea se ducea până departe,
trebuia să alerg repede după ea
trecea prin pruncul din pântecul mamei,
ajungea până aproape de moarte
şi revenea.

Loveam cu racheta la întâmplare,
încercam să ţintesc discul solar,
mingea ricoşa din râsul iubitei
într-o rază de soare
şi de acolo în inima mea,

imi producea un infarct temporar,
şi revenea.

 

 

Cetatea fermecată

Femeia intra de fiecare dată în cetate
călare
pe inima mea în formă de armăsar,
trecea printre coloane şi descăleca în sala
mare
a tronului,
unde se așeza într-un ochi al meu
de chihlimbar.

O vedeam astfel din toate părțile
simultan,
era o regina atât de frumoasă
încât doar privind-o
mă lua amețeala îndată.
Eram curajos
aveam ditamai rangul de căpitan
dar leșinam de iubire
şi cădeam nevrednic pe jos
la picioarele ei de fată.

Îi căutam pe tălpi degetele
dar nu găseam acolo decât flori de câmp
şi iarba pe care călcase,
gleznele i le cuprindeam între dinți
coapsele ei luminoase.
Fluturi mici albaștri şi roșii
ieșeau din carnea ei
delicați şi fierbinți.

Ah, stătea pe tron în chiar miezul vederii mele
şi de acolo conducea regatul
prin visele care mă treceau
cu repeziciune.
Cetatea şi palatul erau însă doar părţile mici
dintr-o altă mare minune:

În mine, din cauza fierbințelii
începeau să se topească  bronzul şi fierul,
iar din ea,
minune dumnezeiască,
izbucnea dintr-o dată, înalt şi adânc,
deasupra mea
chiar….cerul!

 

 

Adună-mă

Adună-mă cu buzele nopţii şi cu vorbele ei
şi apoi
calculează-te pe tine  până la doi,
spunea femeia așezându-se peste somnul
meu.
Tocmai expir
al doilea număr,
deschide gura să cresc în tine
ramură de trandafir
înlăuntrul altei ramuri de trandafir,
spunea ea.
Desfă-ţi somnul în nesfârșite fășii de mătase
şi catifea
în care să mă prind ca într-o plasă de peşte.

Cu mine de vânt
recalculează-te.

Ah, am strigat înmugurind prin somn
de parcă ceream ajutor,
aud cifra 2 din cifra 1 cum se rupe şi creste
în trupul meu de pământ
pe o margine abruptă de nor.

 

 

Măr alergând

Alergam
prin inima dulce a tinereții
şi gesticulam
prin aer
căutând un zâmbet de fată.

Respiram atât de adânc
încât făceam rană pe pleură.
Ziua prin care treceam
o culegeam cu nările
ca pe un
sirop de zmeură.

Treceam prin lume
ascuțit ca o sabie,
inima pânză,trupul corabie.

Duelist duelam duelul dual
eu şi restul opus,
din mișcări succesive
lăsam în urmă statuete de efort de opal,
soarele era mereu în amiază,
sus.

Curgea pe mine apa șiroaie
deosebit de fertil,
alergam cu senzația de câmp şi de ploaie,
un măr de copil.

 

 

La observatorul multelor stele

Era noapte și mă uitam la stele
prin chiar ochiul stâng
al iubitei mele.

Zic, ce limpede se vede prin clarul ochiului tău
cerul şi luna,
multele stele,
parca as fi într-un observator
instalat în atmosferă
în interiorul unei nacele.

Nu știu de ce îmi era asa dor
de iubita care era chiar lângă mine…
Am zis atunci hotărât: aici în observator
am sa te cos de coastele mele
bine, bine, bine.

Am scos de la piept
un ac făcut din rază de lună
şi în lumina fermecată a nopții,
chiar printr-o stea,
am început să cos împreuna
inima ei
de inima mea.

 

 

Iubita pe nor

Era pe la apus
iar eu eram atât de îndrăgostit
că am apucat râul în brațe,
l-am pus
vertical
si i-am spus:

Tu ai să curgi de acum încolo
dinspre pământ înspre cer
pentru că acolo, pe un nor, doarme iubita mea,
vei izvorî din sângele meu artezian
si te vei face curcubeu pe obrazul ei de catifea.

Toţi pestii din tine se vor face diamante
si rubine înotătoare,
coliere, bratari şi inele.
Din plante
vei face mângâieri unduitoare,
iardin valuri o vei legăna ca pe un copil
printre stele.

Curentul tău lin o va plimba
prin paradis,
sîngele meu,amestecat cu nori
şi iarbă şi flori
îi va pulsa la tâmple vis după vis.

 

 

Scris pe noapte

Femeia ieșea din Babilon noapte de noapte
și îmi aducea de fiecare data, in lumina lunii,
o tăblița de lut.
O luam,o înmuiam în miere şi lapte
si lacom îmi purtam limba pe ea sa ii descifrez textul.
Semnele ei vorbeau despre abisul închis în sărut,
si despre o livadă de stele necoapte
în care, livid, atârna de o creanga a nopții
trupul rarefiat
al unui înger căzut.

Îmi treceam  mâna prin femeie ca printr-un vazduh
care im aparținea,
ii cautam fata
si sângele
cu gând sa ma așez in inima ei şi sa dorm.
Dimineața, după ce noaptea schimbam semne cu ea,
tot trupul meu
era acoperit de sus pana jos de o erupție purpurie
de text cuneiform.

 

 

Unda

Iubita stă ghemuită într-un ou
înfăşurată într-un vis roşu
de catifea,
e învelită în vise albastre de in
visate de inima mea.

Nu ne vorbim amândoi
decât noaptea pe sub pleoape,
suntem închişi laolaltă
într-o pasăre transparentă
dusă de ape.

 

 

Exerciţiu de dispariţie

Mă așez în luntre
cu faţa în jos
să trec dincolo.

Sunt atent:printre coastele transparente ale bărcii
văd cum din icoane
sfinţii
la care mă închinam
se desprind
şi se scufundă lent.

Plouă,
peste tot.
În gât, în inimă, pe spate
îmi cad marile ploi de stingere a zeilor,
idolii plutesc în derivă…

În frizeria din colț
Cristos îşi tunde pletele şi barba.

Cum trec eu întins în luntre
în umeri şi-n femure, ca dintr-un mort,
simt încolţindu-mi iarba.

 

 

Clipă

frumoasă întâmplare a mâinilor mele
când te ating,
frumoasă întâmplare a ochiului meu
când te vede.
Degetele mi se aprind şi se sting
pipăind lumina curbată pe chipul tău.

De fiecare dată când pleci
un tânăr din mine, înalt,
sare în faţă şi se repede să se potrivească
pe umbrele tale
de pe ziduri, de pe copaci, de pe asfalt.

 

 

O privire spre cer

Uite, tu să stai aici,
eu acum îți ating trupul cu mâna.
Înghite-ţi cuvântul,
nu spune,
poftim cununa!

Acum stăm bine,
poftim podoabe!
Auzi liniştea peste noi
straturi, straturi,
cum cade?

Atinge-mi trupul cu mâna,
eu am să îţi iau durerea
să o duc mai departe.
Înghite-ţi cuvîntul,
nu spune!

Uite cum trec peste noi: Pământ, Lună, Marte.

 

 

Adolescent cavaler

Adolescent cavaler
la șold cu o spadă îngustă
tropoteam în galop
pe sub spice de grâu şi flori albastre de câmp,
eram pe rând
greier, şopârlă, lăcustă,
avânt şi evaporare,
plasă de fluturi,
copac drept,
copac strâmb.

 

 

Singurătate

Sub cearceafuri de plumb
pe o pernă de cărbune
se culcă inima mea
răsuflând greu pe gura aortei
sângele gros.
Moale ea se întindepe salteaua de os
a spinării.

Împletind panglici negre
infirmiere nebune
îi cântă melodii de prisos.