Regele cu pene

cropped-top00-1024x147

 

 

00 Regele cu pene cu tabletăCartea aceasta a fost scrisă și rescrisă pe parcursul a multor ani de zile și de aceea, la fel ca și vinul, împachetează în ea emoții adânci, distilate în esențe rare și scumpe.

O parte din ea a fost scrisă într-o cameră coșcovita dintr-un orășel dobrogean apatic şi fierbinte unde am stat 7 (șapte) ani de unul singur într-o cameră cu cărți pe care mi-am dat salariile de profesor. Exagerez însă când spun că am trăit singur. Am avut colegi de cameră excentrici, de toate culorile și de toate mărimile pe care nu i-am identificat însă niciodată corect deoarece nu sunt chiar expert în gândaci.

O altă parte a fost scrisă în singurătatea sterilă cu iz de chilie din apartamentul cavernos al părinților mei, bătrâni şi bolnavi, dintr-un cartier proletar al unui oraș odată fost boieresc. M-am ferit tot timpul cât am stat acolo să îi deschid fereastra pentru a nu simți vreun imbold incontrolabil de a comite o crimă. În faţa blocului, pe spațiul unde trebuiau să fie în mod normal ronduri cu crăițe și petunii, se strângeau să facă grătare şi să bea bere cât e ziua de lungă câteva familii de ţigani care se întreceau unii pe alţii cu mereu aceeaşi gamă de înjurături lipsite de imagin

Ass Medina 0ație şi râgâieli demonstrative. Lor le mulţumesc pentru că ce ar fi fost cartea asta fără nevroză?

În fine, o altă parte a romanului a fost scrisă printre portocalii înfloriţi în alb şi leandrii plesniţi în ciclam din cetatea mereu însorită a Fesului, plină de cerșetori pedanți și măgăruși cuminți, pe pământul roşu şi fierbinte al Marocului. Acolo, într-o cameră mică dar curată, reținut o vreme într-un prizonierat amical şi benevol de o femeie căreia îi mulțumesc acum pentru toate, am scris în fiecare dimineaţă, de la prima chemare a muezinului până la ora fierbinţelii când trebuia să las naibii totul şi să mă trântesc în jetul de aer condiţionat din salon, cele mai reuşite pagini ale părții a doua.

 

Fragmente

 

Capitolul 11

 

Toată lumea, chiar şi Don Jotico, cel care la astfel de întâlniri trăgea un pui de somn, a privit uluită înspre tânăra care mergea încet pe mese, ocolind cu grijă stilourile angajaţilor. Iar în momentul următor, tânăra aceea tăcută care până atunci nu deranjase pe nimeni nici măcar cu un cuvânt, s-a oprit, a zâmbit ca de pe coperta unei reviste şi a făcut un lucru absolut extraordinar. Acolo pe masă, sub privirile înmărmurite ale tuturor, şi-a apucat cu mâinile fusta de o parte şi de alta şi, cu o smucitură puternică, şi-a ridicat-o peste brâu. O exclamaţie de oroare a răsunat în Biroul Comun. Pe dedesubt tânăra şi frumoasa domnişoară nu purta nimic. I s-au văzut coafura atentă şi oarecum modernistă din jurul clitorisului, coapsele frumoase, şoldurile. A făcut câţiva paşi pe masă ţinând încă fusta trasă în sus cu mâinile şi murdărind pluşul de praf apoi, privindu-i pe toţi, aşa cum nu îi privise niciodată până atunci, a strigat în suedeză uitându-se fix  către întrerupătorul general din perete:

– Eu am făcut atletism când eram mică!

– Aţi văzut mă, ce cur mişto avea! avea să fie mai târziu, în una din pauze când erau cu toţii aşezaţi pe fotolii şi fumau, singura replică pe care Don Olivares, palpânduşi atent buza de sus cu o batistuţă albă, avea să o facă referitor la incidentul acela.

 

Capitolul 27

 

Dimineaţa însă, pentru a se trezi, ieşea pe balconaşul său de la etajul patru cu vedere spre fluviul halucinant şi de acolo se arunca în cap pe trotuarul de pietriş murdar şi neregulat din faţa intrării de bloc ca un săritor de la trambulină. Se strivea de caldarâm după care, aşa strivit cum era, se ridica în şezut şi spunea celor care treceau pe acolo: Vedeţi, eu sunt ăla…..

 

Capitolul 41

 

Şi printr-o stranie spirală a minţii, în momentul acela de viziune eroică asupra destinului lui de bărbat generic şi de războinic la fel de generic, Don Stephano, chiar se simţi mândru. Gândul că era armat pe dinăuntru cu tije de argint născu în el un secret sentiment de mândrie. Valabil, desigur, doar acolo, în incinta spitalului. Şi asta pentru că cei mai mulţi bolnavi aveau tije mai simple sau mai grosolane, din metale mai ieftine. Faptul că tijele acelea erau inoxidabile îl făceau pe el însuşi să se simtă mai rezistent.

– Şi, ai grijă, să nu te mişti deloc câteva zile.

Don Stephano dădu cuminte din cap ca un copil ascultător. Desigur că va sta nemişcat. De ce să nu stea nemişcat, se gândi el exact în clipa în care simţi că ar fi dorit să se mişte puţin. Sigur că va sta nemişcat.

 

Capitolul 50

 

            – Am cerut pedeapsa cu alergarea de lei, spuse bărbatul cel înalt şi gras când el ieşi pe uşa cabinetului adresându-i-se ca şi cum era dator să îi dea socoteală. Naram-Sin a fost de acord.

 

Don Stephano tresări şi îşi ridică privirea din amintire spre faţa bărbatului. Îl privi de aproape. Brusc, timpul începu să se învârtească cu repeziciune pe faţa bărbatului în turbioane mici întinerindu-i fizionomia până la cea pe care Don Stephano, în sfârşit, o putu recunoaşte. Ce straniu era totul! Îl recunoscuse şi de aceea se uita la el cu mirare şi cu părere de rău. Îşi dădu seama că îi pare rău şi îi păru bine că putea să îi pară rău. Poate că era pe calea cea bună. Bărbatul acela din faţa lui era Don Aleco Procurorul. Don Aleco care trăise încă din tinereţe la curtea regilor assirieni unde reprezenta acuzarea.

Intră în camera lui.

Se pipăi pe pijamale. Nu i se întâmplase nimic. Era în regulă. Putea să îşi ia medicametele şi să se întindă pe pat. Se gândi la Maica Antoaneta şi, în timp ce punea una din pastilele albastre pe limbă, îşi dădu seama că de fapt îi plăcea de ea. I-ar fi plăcut să meargă cu ea în concediu prin una din posesiunile de peste mări ale fostei coroane şi să locuiască la un hotel curat de pe o plajă pustie. Doar că el nu avea concedii. Şi nici hotelurile nu se construiesc pe plaje pustii. Şi nu mai avea decât trei escudos de argint. Abia de i-ar fi ajuns să ajungă înpoi în La Mancha. Înghiţi pastila şi trecu la următoarea. Următoarea întrevedere cu Maica Antoaneta urma să o aibă mâine după amiază.

I se păru că aude trecând un avion.

Termină cu pastilele şi se întinse în pat. Se pipăi pe pijamale. Era în regulă, nu se întâmplase nimic. Nausicaa era cu spatele, aplecată deasupra aragazului şi se uita atentă în cratiţa cu cartofi pai puşi la prăjit. Purta doar un maieu alb şi lung, mulat pe corp. În lumina de neon a bucătăriei maieul ei devenea orbitor de alb şi de aceea Don Stephano alunecă şi adormi într-un somn alb. Dormi împreună cu Nausicaa multe ore în acel somn alb de la un capăt la altul şi, după un timp nedefinit, se trezi speriat şi alert. De parcă ar fi avut ceva urgent de făcut. Se ridică brusc în picioare şi se duse până la uşă. Puse mâna pe clanţă ca să o deschidă dar în acelaş moment îşi dădu seama că nu avea unde să se ducă. Şi că nu trebuia să se ducă, în fond, nicăieri. Nausicaa se afla la capătul lumii iar el nu avea bani nici pentru un bilet de clasa a doua la trenul spre La Mancha. De ce ar mai fi ieşit din cameră? Să facă ce?

 

HOT

logo La vremea apariției ei, a fost o știre într-atât de fierbinte încât, văzând cartea la Târgul de carte Gaudeamus din București, după cum se vede, au preluat-o și cei de la Hot News!

 

O recenzie chirurgicală

 

logo_top-300x44

 

 

O recenzie făcută cu un ochi de neurochirurg și cu inteligența fermecătoare a unui lingvist dedicat artei

Citiți recenzia AICI

 

În avans

Chiar și Ziarul Financiar a părut interesat  de acest zburător de viță nobilă și, la vremea lui, i-a acordat atenție anunțându-l în avans tuturor celor  care îl așteptau cu înfrigurare. Fă click să vezi!

zf-300x51